meniu inchide meniul Facebook   Twitter   Pinterest

Anca și rochia ei

Curaj (să comande fără să vadă), determinare (și-a dorit doar ACEL model), încredere (că oamenii își fac treaba) și o rochie superbă (cu adevărat specială!)! Mulțumim Ancăi că ne-a împărtășit povestea rochiei sale!

"Colaboratorii mi-au inspirat încredere de la bun început, între noi a existat acea conexiune care-mi spunea că nu are ce să nu iasă bine, ba chiar am păstrat legătura și după nuntă! Plata am efectuat-o în avans, n-am avut nicio reținere în acest sens. Rochia a ajuns la mine în termen de o lună de zile de la plasarea comenzii, iar cand am îmbracat-o, m-am simțit completă!"

 

"Prețioasa mea “champagne”!

Alegerea rochiei de mireasă perfectă pentru mine, dar și pentru tematica nunții noastre vintage, a fost primul și cel mai delicat aspect legat de pregătirile de nuntă. După ce am răsfoit internetul și aproape că am epuizat site-urile legate nunți, și negăsind nimic să mă îmbrace (atât la propriu. cât și la figurat), am decis să merg și la târgurile de profil ce se anunțau cu mare fast la acea vreme. Zis și făcut….. doar că fără rezultat, evident. Eu nu aveam conturată în minte forma rochiei pe care vreau să o port în cea mai importantă zi din viața mea, dar eram sigură că dacă va fi să apară, cu siguranță o voi vedea. Și încă ceva:  nu vroiam să fie albă!

M-am plimbat, m-am tot plimbat, într-un final mi-am luat inima-n dinți și am mers către un stand care mi s-a părut mai “ altfel” -  Ducessa. O doamnă foarte simpatică m-a convins să probez una dintre rochii… una dintre toate celelalte rochii ALBE! Am refuzat politicos, după care mi-am zis că trebuie să încerc, măcar pentru a-mi confirma încă o dată faptul ca rochia albă de mireasă nu este ceea ce m-ar reprezenta pe mine. Rochia în sine drăguță, dar nu mă avantaja în niciun fel, deși doamna de acolo încerca să mă convingă de faptul că în ea arăt ca o prințesă. Aceea a fost prima și singura rochie probată înainte de a o gasi pe EA!

Am reînceput căutările pe internet și întămplător am dat peste Yolan Cris, mai exact colecția “Revial Vintage”. Atunci am găsit pentru prima dată ceea ce căutam, eramîn extaz! Modelul “ Ronda” mi-a atras atenția mai mult decât toate celelalte, și atunci am realizat că aceea este rochia pe care mi-o doresc! Astfel, am început căutările. Am fost foarte dezamagită de faptul că acea rochie nu putea fi găsită în România, cea mai apropiată reprezentanța fiind în Serbia. Pregatirile nunții mă țineau pe loc și în egală masură prețul, care deși pe deplin justificat, depășea bugetul meu.

Întâmplarea a făcut ca eu să-i povestesc unei verișoare despre această situație, iar ea mi-a recomandat imediat un site spaniol ce realiza rochii de mireasă după specificațiile clientei. Era exact ceea ce căutam, deoarece eu încercasem deja să-mi realizez un model asemănător “ Rondei” in România, însă m-am lovit doar de uși închise. Nimeni nu vroia să încerce reproducerea modelului meu de teama unei nereușite.

Am contactat reprezentanții firmei respective, le-am prezentat modelul și restul detaliilor, iar ei s-au arătat foarte încântați de a colabora în crearea acestei rochii.

Am ales împreună culoarea, materialele, accesoriile, a urmat un șir lung de e-mail-uri în care am pus cap la cap toate informațiile, și în mai puțin de două săptamâni, rochia mea minunată a fost gata! După ce am primit primul rând de fotografii, au urmat mici modificări ale liniei generale, în rest arăta exact cum o visam: champagne, dantelată toată, cu trenă cuminte, și parcă nerabdatoare să fie îmbrăcată!

 

Colaboratorii mi-au inspirat încredere de la bun început, între noi a existat acea conexiune care-mi spunea că nu are ce să nu iasă bine, ba chiar am păstrat legătura și după nuntă! Plata am efectuat-o în avans, n-am avut nicio reținere în acest sens. Rochia a ajuns la mine în termen de o lună de zile de la plasarea comenzii, iar cand am îmbracat-o, m-am simțit completă! Nu aș fi găsit poate nicăieri în altă parte o rochie ca cea pe care am purtat-o la nuntă, tocmai de aceea o voi păstra toata viața ca pe ceva ce face parte din mine! O iubesc!"

Credit foto: Studio8mm 

 


Data postarii:






Comentează

Nume: *Email: *Site:Comentariu: *
Cod de verificare: *

Nu pierde noutăţile