meniu inchide meniul Facebook   Twitter   Pinterest

Rochia Iuliei -Mori Lee

Nu îmi e teamă să afirm că Iulia este una dintre miresele anului 2013. Știam că va avea o nuntă deosebită și am așteptat cuminte fotografiile să o invit la mărturisiri. Poveste frumoasă, sinceră și spectaculoasă. Iulia locuiește la New York și este prima mireasă dintre Miresele Mirinei care a trecut pragul Kleinfeld's, despre care toate miresele de pe Glob știu, de la Say Yes to the Dress. Iulia va rămâne pentru mine mireasa emoționată cu o rochie splendidă și un colier atașat rochiei care a făcut-o celebră. Îi mulțumesc că ne-a împărtășit povestea rochiei. Mai multe fotografii de la nunta ei pe pagina lui Ioan Mărgineanu.

”În cele din urmă, după mai multe vizite pe la diverse saloane, am redus lista de rochii preferate la trei. Vai, oroare! Cum adica trei, păi nu am plâns instantaneu și nu mi s-au deschis cerurile în fața ochilor cand am pus-o pe mine pe "the one"? Ei bine, nu!”

 

”Când am fost cerută în căsătorie nu aveam nici cea mai vagă idee cât costă o rochie de mireasă, ce înseamnă fit-and-flare și de ce e diferit de sirenă, cum arată diferite tipuri de materiale și mai ales ce e frumos și ce e urât în materie de rochii de mireasă. Adică eram om normal. Am început însă documentarea în forță și cu pasiune, și mi-a trecut repede normalitatea. De 1 martie anul trecut mărțișorul meu a fost o după-amiază la probat rochii de mireasa la Kleinfeld's, cel mai renumit magazin de profil din New York, locația serialului Say Yes to the Dress. Cu logodnicul după mine, pentru că aveam nevoie de opinii sincere și pe altcineva chiar așa de apropiat încât să mă vadă în ipostaze din astea intime în tul și dantele nu prea am pe aici. S-au încruntat americanii superstițioși când ne-au vazut împreună, dar au răsuflat ușurați și au trecut peste când au auzit că nu suntem de-ai lor. Străini, ce să ne faci!

Am probat rochii minunate, Ian Stuart, Monique Lhuillier și Lazaro, toate la un buget mult peste bugetul nostru real, și ce ne-am mai distrat! Bine că nu m-am îndrăgostit! Nici n-aș fi avut cum pentru că am cerut numai rochii simple, simple din tafta, neștiind încă ce preferințe bizare se ascund în mine. Recunosc acum în fața lumii întregi că rochiile simple nu sunt pentru mine. Mie - om ce se îmbracă în negru des și n-ascultă chiar latino - îmi plac broderiile, dantelele re-brodate, aplicațiile 3D, perlele și cristalele (mici) cusute pe deasupra dantelei, și nu mă pot abține! Problema e că rochiile de genul ăsta și care să fie și frumoase costă în general un car mare de bani.

În cele din urmă, după mai multe vizite pe la diverse saloane, am redus lista de rochii preferate la trei. Vai, oroare! Cum adica trei, păi nu am plâns instantaneu și nu mi s-au deschis cerurile în fața ochilor cand am pus-o pe mine pe "the one"? Ei bine, nu! M-am emoționat așa un picuț la fiecare din ele (nu sunt lacrimi de emoție astea când îmi pun voalul, sunt din cauză că-mi agață părul ;) ) dar decizia finală a fost una rațională, ținând cont de cât de mult îmi plăcea rochia, cât costa și cât și cum se putea modifica să vină pe mine ca pe un model de 1.80, ceea ce sunt departe de a fi.

Finalistele: o Justin Alexander cu un spate și o culoare de Hollywood (9704; încă mă trec fiori când o văd.. pe model), o Allure Bridals care a fost prima mea mini-iubire și pe care aș lua-o oricând cu mine în rai dacă raiul ar fi făcut din floricele pe câmpii (P931) și o Mori Lee care mi-a luat respirația abia dupa ce am îmbrăcat-o și m-am uitat în spate, la trena lungă, brodată și înflorată (1854). Doar una din ele putea fi comandată în mărime “petite”, pentru minione, astfel încât să nu fie nevoie să o scurtez. Tot ea venea și în dimensiunile cele mai mici. Și tot ea era mai puțin de jumătate din prețul celorlalte. Iar trena aia nu mă lăsa deloc să respir! Am ales așadar sirena brodată și înflorată de la Mori Lee, pe numele ei 1854. Alături de ea, sau mai degrabă de jur împrejurul ei, voal până la pământ, cu marginea brodată fin cu aceleași floricele de pe rochie.

Cu două luni înainte de nuntă m-au anunțat de la salon (RK Bridal) că a sosit și că trebuie să mă duc la prima proba. Teroare. Cam la câteva zile.. nu.. cam la câteva ore dupa ce o comandasem începusem deja să mă stresez că nu-mi va veni ok, că va trebui modificată foarte mult, și că-mi voi da seama în final că e de fapt urâtă. Am ajuns la salon tremurând. Degeaba însă, rochița mea era minunată. Largă, dar minunată. Dupa trei probe și ceva supărări cu croitoreasa care nu voia deloc sa înțeleagă că o rochie frumoasă e o rochie simetrică, a ajuns sa fie chiar puțin cam strâmtă, dar în rest perfectă. Sau aproape perfectă, îi lipsea acel ceva care s-o facă a mea, una singură și ca ea nicio alta: un spate “bijuterie”.

Ah, colierul meu, prins de danteluța de pe marginea spatelui decoltat al rochiei! Imi amintesc cu nostalgie aproape câte controverse a stârnit ideea mea timidă, ce priviri nedumerite, ce sprâncene arcuite! Și toate de la persoane care nu-mi voiau decât binele. “Unde să-l pui? Pe spate?! Cum? Așa, prins de bretele? Dar.. de ce?! E prea mult, e prea încărcat, e ciudat, e exagerat, e nefiresc, e.. Sigur vrei să faci asta? Sigur, sigur?!”  Da, sigur, sigur am vrut să fac asta. Și în mod ciudat, rezultatul nu a oripilat pe nimeni. Ba chiar mi-au spus ca era.. “normal” să fie acolo! Am revenit așadar la statutul de om normal în materie de rochii de mireasă!  ;)”

Credit foto: Ioan Mărgineanu

 


Data postarii: