meniu inchide meniul Facebook   Twitter   Pinterest

Rochia Ilenei - Jasmine

Rochia Ilenei, Jasmine F141068, delicată, jucăușă, feminină. Exact ca mireasa care a îmbrăcat-o. Zeci de reviste, imaginea rochiei perfecte și a zilei binecuvântării și în final rochița găsită pe o pagină cu reclame, de unde se scriu mai departe povești. 

 

Rochia din acea reclamă strigă “Ileana” :)). Până şi fotomodelul avea părul roşcat că al meu. Da… e rochia mea! Dar e doar o poză…o reclamă…mai mult că sigur nu o au, ori e un model pe care nu-l mai au, ori va veni prea târziu pentru că eu să apuc să-l probez. Toate gândurile astea mi se răscoleau în minte de fiecare dată când deschideam revista.

”Ţin minte şi acum prima dată când am ţinut o revista de mirese în braţe. Aveam 10 ani, prietenă şi ulterior fina mamei mele avea să se mărite în câteva luni, iar eu aveam să fiu pentru prima dată domnişoară de onoare pentru o nuntă impresionantă pentru mine la acea vreme în primul rând pentru că avea loc la Catedrala Sfântul Iosif şi era ceva total diferit de ce ştiam eu din partea ortodoxă. Atunci am avut în gând dorinţa să mă mărit cu un bărbat catolic, pentru a avea şi eu o nuntă exact că-n filme. Ştiu, dorinţe de copilă. Dar se pare că toate gândurile mele pozitive legate de acest moment al vieţii m-au împins către momentul în care am spus “Yes” iubitului meu neamţ şi am hotărât să facem nuntă în România, la Biserica Luterană. Da! Voi avea şi eu o nuntă că-n filme. Primul lucru pe lista de dorinţe a fost bifat. Urmează rochia.

Amintindu-mi de zecile de modele din acele reviste “din afară” pe care le-am răsfoit îndelung acum 15 ani (chiar şi acum am nişte poze foarte clare în minte), primul pas a fost să-mi cumpăr o revista de mirese. Recunosc că am fost puţin dezamăgită. Mă aşteptăm să dau pagină după pagină, să văd model după model, să pun semne, să nu mă pot decide ce îmi place mai mult. În revista erau mai mult articole neinteresante în comparaţie cu abundenţa de idei pe care ţi-o oferă internetul, multe reclame şi prea puţine modele de rochii.

Şi totuşi am îndoit un colţ de pagină. La pagină respectivă era reclamă buticului Isa’Dorable. Rochia din acea reclamă strigă “Ileana” :)). Până şi fotomodelul avea părul roşcat că al meu. Da…e rochia mea! Dar e doar o poză…o reclamă…mai mult că sigur nu o au…ori e un model pe care nu-l mai au, ori va veni prea târziu pentru că eu să apuc să-l probez. Toate gândurile astea mi se răscoleau în minte de fiecare dată când deschideam revista.

În fine, am eu un semn acolo, o dorinţa, dar hai să trecem la acţiune.


Primul magazin în care am intrat a fost Vera Sposa. Am trecut ani de-a rândul cu autobuzul prin faţă vitrinei. Acum era momentul mult aşteptat să întru în magazin. Am fost împreună cu părinţii mei. Nu am vrut prea multe persoane, pentru că fiecare are părerea lui şi mai mult te ameţeşti dacă ai cu ţine 3 prietene, mama, mătuşa, eventual soacra etc. Personalul a fost foarte drăguţ, atent, zâmbitor. Am fost copleşită de multitudinea de modele din cataloage. Am ales să probez 5 rochii. Toate mergeau pe aceeaşi linie. Din dantelă, culoarea untului (chiar dacă logodnicul a zis că îşi doreşte să am o rochie albă, am ezitat pentru că nu-mi plac deloc acele rochii de un alb electrizant ce da în bleu), cu o bijuterie finuţă ataşată de panglică ce marchează talia. Am zis de la început NU modelului sirenă şi NU rochiei de bal, stufoasă, pe crinolină. Rochiile probate erau uşor cambrate pe sold, coborând lejer în A.


Toate modelele erau absolut superbe dar aveam o foarte mică ezitare. În primul rând pentru că aveam în minte “acea rochie”, iar cele probate, chiar dacă arătau absolut superb pe modelele din poze, parcă nu mă avantajau atât de mult pe mine, cea care nu e fusiformă, are talie, dar are şi şolduri care nu se pot tăia sau modifică în photoshop. :) Aveam impresia că mă maturizează prea mult, nu eram eu, eram uşor… cucoană de la începutul secolului XX.


Am trecut prin aceleaşi senzaţii şi în al doilea magazin Vera Sposa unde am mai probat 4 rochii, dar de unde am vrut să ies cât mai repede din cauza personalului neprietenos şi plictisit.


Bun... iau adresa buticului Isa’Dorable şi înainte să ies pe uşa iau cea mai bună decizie. Caut o foarfecă şi decupez rochia din revistă. Ajunse la locaţie, eu şi mama suntem întâmpinate de o doamna minionă extrem de drăguţă, pe nume Gabi. Buticul e aflat într-o clădire veche şi are o atmosferă foarte plăcută, intimă. Iar prezenţa doamnei Gabi te face să zâmbeşti continuu. După ce mă întreabă dacă am ceva idei legate de modelele pe care doresc să le probez, scot poză şi întreb direct: “Aveţi această rochie?” Primesc cel mai bun răspuns: “Azi am primit-o!”. Mă uit la mama şi zic “Gata, asta e rochia mea” :).


La îndemnul doamnei Gabi am mai probat alte două rochii înainte, lăsând crème-de-la-crème pentru final. Probam cuminte ce mi se aducea, dar eu mă gandeamn încontinuu la rochia mea. :) Trebuie să menţionez că această rochie era puţin diferită de ce probasem până atunci dar îndeplinea criteriile principale. Să fie din dantelă, fără bretele, fără crinolină, cu un accesoriu în talie care aduce acel ceva rochiei şi nu în ultimul rând, îndeplineşte unica dorinţa a soţului meu, să fie albă. Nu este albul de care m-am tot ferit, este un “alb sincer” cum îi spun eu, un alb lăptos. Mă simt foarte bine în ea chiar dacă are corset la interior şi nu e chiar foarte uşoară din cauza celor 7 straturi de voal care îi dau amploare.


Cu toate că întotdeauna mi-am dorit un voal lung, această rochie are un spate foarte frumos care nu merită “înceţoşat” de voal, aşa că am ales unul scurt, pe care îl voi da jos cum începe petrecerea, o dată cu prinderea trenei pentru mai mută lejeritate la dans.


Sunt fericită că albul rochiei îmi va permite să îmi iau pantofii aşa cum îmi doresc: albastru marin, poate chiar turcoaz, dacă găsesc nuanţă potrivită. Nu îi exclud pe cei roşii, cu toate că aşa am avut la cununia civilă.

La final pot spune că nu a fost o corvoadă să probez rochii şi chiar regret puţin că mi-am găsit rochia în 3 zile. Aş fi vrut să probez rochii timp de zile întregi. :)”

Credit foto: Stelian Sescu

 

 


Data postarii: