meniu inchide meniul Facebook   Twitter   Pinterest

Rochia Arinei

Am cunoscut-o pe Arina pe vremea când ne organizam nunțile, pe forumul miresici.ro. Virtual ne cunoaștem din noiembrie 2010, am găsit și primul mesaj. Și da, este legat de rochie!  :)

Sensibilă și delicată, grațioasă ca o lebădă :), Arina a fost o mireasă de basme și de reviste. Un model pentru generații de mirese. Iată ce ne spune despre Rochia ei!

 

"Căutările le-am început imediat cum ne-am hotărât ca vrem să ne căsătorim. Adică vreo doi ani înainte de momentul concret în care a trebuit să o cumpăr. Știam de atunci că este foarte devreme, dar ca orice mireasa care se respectă, nu m-am putut abține. Tot cam atunci am știut că nunta va avea o tematică, Regency, mai precis. Am zis să fie și rochia în peisaj așa că m-am decis la talia empire. Doi ani de zile numai asta am căutat.

Am găsit la Rosa Clara un model care m-a cucerit în fotografii. Am fost și la probă, însă rochia, deși superbă, nu m-a convins total. Mă hotărâsem să o cumpăr, dar parcă tot aveam ceva care mă ținea și mă îndemna să caut și în altă parte.

Și așa am ajuns la Isa'dorable în aceeași zi în care trebuia să merg să dau avansul pentru cealaltă rochie. Am probat câteva rochițe, nimic nu reușea sa mă atragă 100%, până am ajuns la o rochie de o finețe incredibilă de la Fara Sposa (modelul 5061).

În momentul în care am îmbrăcat-o a fost dragoste la prima vedere, iar stratul acela de voal și dantelă care se prelungește în trenă m-a cucerit total. Cu toate că nu avea linia pe care o căutasem atâta timp, prezența dantelei o păstra totuși în linia vintage. Așa că fără alte amânări m-am decis să o cumpăr pe loc și am și plătit avansul, am găsit și voalul. Lucruri care n-au făcut decât să-mi întărească convingerea că atunci când ceva e "the one", totul se așează și se rezolvă în materie de minute."

 

Credit foto: Ioan și Roxana Mărgineanu

Mulțumim Arinei pentru text!

 

Etichete

IsadorableFara Sposa 5061

Data postarii: