meniu inchide meniul Facebook   Twitter   Pinterest

Rochia Alinei

Alinei îi este tare dragă rochia ei. Am tras cu ochiul la fotografiile de la probă și așteptăm cu nerăbdare ziua nunții, să completăm povestea cu imagini de vis. Știm deja că rochia este superbă și fotografiile vor fi impecabile!

Când am ajuns la ea, la rochița din dantelă finuță și delicată, cu o trenă superbă, cu bolero și voalul lung și dantelat care mi-a acoperit umerii, lacrimi de bucurie și fericire mi-au inundat ochii.

Să încep prin a spune că sunt o persoană foarte organizată, îmi place să îmi organizez lucrurile din timp și tocmai asta am facut și legat de nunta noastră. Am lucrat două sezoane la o firmă de organizări/decorări nunți, deci știam ca voi fi o mireasă interesată de detalii, care va pune accent pe decorul sălii, nunta va avea o temă și vom face lucrurile așa cum ne dorim noi...așa că ne-am apucat de treabă din timp. Am stabilit localul cu aproape doi ani înainte și am căutatat foto/ video cu un an și Opt-nouă luni înainte :). Am considerat foto/video cel mai important aspect după local și am alocat un buget considerabil. Nu a fost ușor să îmi conving alesul, dar într-un final a ințeles...și pentru că mă iubește vrea să mă vadă fericită, așa că a acceptat bugetul.

Dupa ce am pus la punct detaliile pentru foto și video și mi-am luat o piatră de pe inimă, am trecut la pasul următor la fel de important pentru mine: căutarea rochiței, altă piatră grea pe suflet :))).

Am început căutarile rochiței cu mai bine de un an înainte de ziua cea mare. Eram nerăbdătoare, vroiam să am sentimentul acela pe care l-am visat de când eram adolescentă: să am o rochiță albă cu trenă lungă, un voal la fel, să pășesc cu emoție spre altar condusă de tatăl meu, să îmi întâlnesc alesul ai cărui ochi să se umple de fericire, emoție și iubire.

Cam atât știam despre cum aș vrea să arate rochița mea: lungă și cu trenă. Am început căutarile pe net, am gasit o rochiță de care m-am îndragostit de la Pronovias (Albeniz) și încet-încet înclinam spre rochițele A line sau vaporoase, cu detalii de dantelă pe ele.

Și prima zi de probă a venit cu pași repezi, cu emoții și cu speranțe mari că o voi găsi pe 'the one', dar nu a fost așa. Am fost la Pronovias în Londra, unde servirea este ireproșabilă, te simți o adevarată prințesă; vânzătoarele sunt atente la toate detaliile, ambianța este fenomenală, dar  nici o rochiță nu m-a convins și am rămas dezamagită, un sentiment amar. Dezamagirea mea s-a transformat în frică. O teamă imendă că nu voi gasi rochița care să mă facă să mă simt cea mai frumoasă, rochița care să îmi dea sentimentul acela de emoție despre care toate miresele vorbeau.

Am încercat să nu mă mai gândesc și să ma încurajez, dar nu reușeam; așa că dezamagirea și frica m-au făcut să caut și să caut, am vazut colecții de la Pronovias, Aire Barcelona, La Sposa, Mori Lee, Maggi Sottero...etc. și am început să îmi fac programări, atât în Londra, cât și în Cluj.

Am mers la un magazin micuț în Londra (Teokath), unde am dat peste o vânzătoare care m-a ajutat foarte mult în a găsi ce anume caut la o rochie. După lungi discuții cu ea, mi-a adus să probez cinci rochițe. Deja aveam în minte tema nunții, care atunci era simplă: călătorii vintage, așa că dorința mea ca rochița să fie din dantelă devenea din ce în ce mai clară. A fost experiența după care mi-am dat seama de forma rochiței: sirenă, formă la care nici nu mă gândeam, pe care din start am refuzat-o.  Deși nu am găsit-o pe the one, am trăit sentimentul frumos că îmi stă bine în rochițe de mireasă, m-a făcut să sper și să cred cu tarie că rochița mea mă așteaptă undeva.

Cu astfel de speranțe am ajuns în Cluj . Am fost la trei saloane: Promiss Bridal, Emma Salon și Lookxury, unde am probat peste cincisprezece rochițe, toate formele, toate genurile de materiale posibile, unele doar la insistențele organizatoarei și domnișoarei de onoare care m-au însoțit, dar niciuna nu m-a convins pe deplin. A fost o zi superbă, chiar dacă nu am găsit rochița mult visată, am avut o experiență unică și îmi voi aduce mereu aminte de vânzătoarea drăguță de la salon Lookxury care la ultima rochiță încercată mi-a spus: uită-te în oglindă și gândește-te bine și spune-mi dacă dintre toate rochițele încercate azi, la toate saloanele, te vezi în vreuna mireasă? Răspunsul meu a fost clar: NU, așa că am căutat și alte saloane, dar de data aceasta în Londra.

Am revenit la salonul Pronovias, dar de data aceasta știam forma rochiței și materialul, aveam o idee conturată în minte de cum îmi doream sa arate. Am încercat cinci rochițe alese împreuna cu draguța vânzătoare (care și de data aceasta s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele în materie de ospitalitate și ajutor). Când am ajuns la ea, la rochița din dantelă finuță și delicată, cu o trenă superbă, cu un bolero care mă făcea să mă simt într-un film vintage, filmul nunții mele mult visate și imaginate, nu am putut să îmi stăpânesc emoțiile, iar când voalul lung și dantelat mi-a acoperit umerii, lacrimi de bucurie și fericire mi-au inundat ochii. Ce sentiment:  eram doar eu și ea și mă simțeam cea mai frumoasă, chiar dacă nu eram machiată, chiar dacă părul îmi era necoafat!!

Am plecat din magazin cu o stare de relaxare totală și mă tot admiram în pozele pe care domnișoara vânzătoare a avut amabilitatea să mi le facă, dupa ce a văzut emoția din ochii mei. Acea rochiță delicată, finuță și rafinată mi-a definitivat tema nunții noastre: călătorii cu parfum de dantelă! Chiar dacă am mai fost după aceea și în alte saloane să mai încerc rochițe, nu puteam să mi-o scot din minte și să nu o compar cu toate care au urmat. Au meritat dezamagirea, frica...a meritat fiecare rochiță încercată! A fost o experiență unică și vă spun cu mana pe inimă că o să mă simt cea mai frumoasă, elegantă mireasă și cea mai fericită.

Aștept cu nerăbdare ziua în care o voi îmbraca din nou!

 

Îi mulțumim Alinei pentru împărtășirea poveștii rochiței!

Sursa foto: www.pronovias.com

 

Etichete

PronoviasTeokath LondonLookxuryPromiss Bridal

Data postarii:






Ultimele comentarii

DavidMaymn - 2017-03-18 02:30:56

Do you feel the pain of acid reflux? Do you feel a fire inside your chest? Are you miserable? Are you ready for the issues to stop? Continue reading to find out how. Keep reading to learn to control acid reflux for good and to end the misery for good.


Nume: *Email: *Site:Comentariu: *
Cod de verificare: *

Nu pierde noutăţile