meniu inchide meniul Facebook   Twitter   Pinterest

Rochia Alinei

Aminteam într-un interviu despre sufletul unui boutique cu rochii frumoase. Toată un zâmbet și un cârlionț, veselă, drăgălășă, tovarăș permanent în discuțiile despre rochiile de mireasă. Alina de la Isa'dorable. Dacă nu o cunoașteți trebuie remediat! O vizită la boutique și gata, veți înțelege de ce îmi e așa dragă. :) Alina mai este cunoscută sub numele de prințesa Adelphi. Pentru că așa se numește rochia ei. O rochie de mireasă din dantelă, tulle fin, cu bretele și decolteu. Exact așa cum a visat-o. Exact așa cum a fost.

"Copil fiind, îmi desenam rochia de mireasă. Era cu bretele, decolteu pătrat și, evident, tip prințesă. Sunt zi de zi printre zeci de rochii de mireasă. Cum aș putea să-mi aleg rochia când știu deja că îmi va fi tot mai greu cu cât voi proba mai multe?"

Știam de la început că va fi o alegere foarte foarte dificilă. Sunt zi de zi printre zeci de rochii de mireasă, rochii alese chiar de noi dintre alte câteva sute, rochii pe care evident le considerăm cele mai frumoase. Cum aș putea să-mi aleg rochia când îi știu povestea fiecăreia, când știu deja că îmi va fi tot mai greu cu cât voi proba mai multe? Dacă voi începe să probez din fiecare model câte una, unele nu mi se vor potrivi, însă vor rămâne toate celelalte care se potrivesc constituției mele și felului meu de a fi. Știu deja că-mi plac toate și mai știu deja care sunt cele care mi se potrivesc și că sunt unele care sunt absolut divine însă nu mă caracterizează. Ceea ce nu-i rău deloc, pentru că lista nu mai este la fel de lungă. Și totuși ce fac cu toate celelalte în care mă văd deja mireasă?

Știu că oricare va fi rochia mea o să mă gândesc că mi-ar fi plăcut să mai îmbrac și alta (altele). Știu din experiența cu miresele că, cu cât voi proba mai multe, cu atât îmi va fi mai greu să mă decid. Știu deja că spre deosebire de alte mirese care așteaptă să “simtă” rochia, eu nu voi avea acest sentiment. Așa că aștept. Dar nu știu încă ce sau de ce.

Timpul trece și o nouă colecție își face apariția la boutique. Suntem tare încantate de rochițe, deși abia le-am comandat. Acum știu ce așteptam. Deși nu era încă în magazin, știu că una dintre ele va fi rochia mea.

De comandat, mi-am comandat-o târziu, mult prea târziu, deși știam demult ce vreau. Când am îmbrăcat rochia de probă n-am avut “sentimentul”. Rochia era imensă, largă, lungă, mă pierdeam în ea. Dar știam exact cum va arata pe mine măsura corespunzătoare. Aveam avantajul de a fi trecut deja de atâtea ori prin asta cu miresele. Nu aveam dubii cu privire la modificări.

Copil fiind îmi desenam rochia de mireasă. Era cu bretele, decolteu pătrat și, evident, tip prințesă. Fusta era cu fermoar și la un moment dat o făceam scurtă. Am și acum în minte desenul făcut. Urma să fie o rochie făcută pe comandă, evident, după măsurile mele, să iasă exact cum îmi doream. Ce material vroiam, nu-mi amintesc. Cu timpul însă am uitat. Când m-am împrietenit cu rochiile de mireasă, am înteles ce înseamnă un material de calitate și că nu întotdeauna rochia făcută după ideile tale este cea mai bună alegere. E greu ca ceea ce-ți imaginezi tu să iasă exact cum ai visat dacă nu e facut de mâna ta, pentru că fiecare are o altă percepție.

La vreo 2 luni după ce mi-am comandat rochia, în conversațiile cu o prietenă, am realizat că rochia mea era așa cum o visasem. Cu bretele și decolteu pătrat, de prințesă. E adevărat, nu s-a făcut scurtă, însă nu mi-am mai dorit-o așa. Vroiam ca macar în ziua aceea să port o rochie lungă.

Primul moment în care am simțit un pic din acel ceva legat de rochia mea a fost cel în care am văzut-o pe lista de rochii ce urmau să sosească la Isa’dorable. Odată ajunsă n-am avut nebunia aceea de a o pune pe mine imediat, pentru că știam că încă e lungă și nu o voi simți deocamdată a mea. “Lovitura” a venit atunci când doamna Gabi îmi lua măsurile. De atunci mi-a aparținut.

A trebuit să renunț la trenă, din păcate, o frumusețe de trenă. Eu fiind o mână de om, probabil n-aș fi putut rezista prea mult cu trena care era înca odată cât mine. Din bucățile rămase am făcut fundițe cosulețelor pentru fetițe.

Dacă mi-a fost cald... Asta e cea mai frecventă întrebare care mi se pune. Asta a fost și cea mai mare frică a mea, noi având petrecerea în aer liber în luna iulie. Cald mi-a fost, însă așa cum i-a fost probabil fiecărui invitat, așa cum ne este în mai toate zilele toride. În niciun caz n-am avut moment în care mi-a venit să leșin din cauza căldurii. Și nici a  greutății rochiei (și nu este o rochie tocmai ușoară) și nici a lungimii ei. Rochia mi-am făcut-o destul de lungă, marginea dantelei atârna destul de mult pe jos. Așa mi-am dorit-o. În schimb, pentru a nu avea probleme, părtilele de dedesubt le-am scurtat substanțial și n-am simțit diferența când am trecut de la tocuri de 13 la teniși. Nu mi-a fost greu să merg nici la toaletă (știu că e un subiect mai delicat, dar toate ne întrebăm daca va fi posibil), iar la finalul serii m-am dezbrăcat singură de ea. Ce-i drept m-am chinuit puțin. Am mers într-o cameră a restaurantului și am început operațiunea dezechiparea fără să anunț pe cineva. Uitasem că pe lângă fermoar am și nasturi care au fost închiși, nu doar de formă. Din păcate, nu mai puteam să ies din camera respectivă, așa că timp de 10-12 minute am desfăcut cu greu fiecare năsturaș.

Acum rochia stă cuminte la mama în dulap, în așteptarea viitoarei mirese care o va îmbrăca, iar eu aștept cu nerăbdare acel moment.

 

Mulțumim Alinei pentru povestea rochiței. :)

Credit foto: Daniel Toader

 

Etichete

AdelphiIntuzuriIsadorable

Data postarii: